În boxul amator, Victor Puiu a fost un fel de Dorinel Munteanu. Poate nu atât de talentat, cât muncitor și serios. Plecat în Canada în 2003, pentru o carieră la profesioniști, Victor (32 de ani) a obținut sâmbătă cea mai importantă victorie a carierei.
„Lupo”, cum îl cunosc canadienii, l-a învins la puncte, după un meci de zece reprize disputat la semimijlocie, pe britanicul Junior Witter (36 de ani), în cadrul unei gale ce a avut loc la Mississauga (Canada). Fost campion mondial la superușoară (WBC), cu 37 de victorii în palmares, Witter nu mai boxase de un an și jumătate, din cauza unor probleme de sănătate, și îl alesese pe român ca pentru încălzire. „A crezut că sunt victimă sigură. Mai mult, nici nu mă bătuse pe mine și deja aranjase meciul următor, cu Amir Khan, pentru titlul mondial WBA la superușoară. M-a subestimat, l-am tăvălit”, a povestit Puiu pentru ProSport.
Meciul a fost dominat clar de român. „L-am prins în burtă și în barbă. Trebuia numărat, dar când s-a scurs pe genunchii mei, l-am împins. Arbitrul a crezut că l-am dezechilibrat. Apoi, l-am sufocat efectiv. A început să fie obstrucționist, să țină, și arbitrul i-a luat un punct în repriza a noua”, a povestit Puiu pe scurt meciul la finele căruia a fost declarat învingător cu 97-92, 96-94, 95-95. Pe lângă o nouă victorie în palmares (a 19-a), Victor s-a ales și cu centura WBC International Silver.
Cum Witter a ieșit din cărți pentru meciul de titlu mondial cu Amir Khan, șansa îi poate surâde acum românului. „Să vină, sunt pregătit!”, a mai spus Victor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER